2. Servicii publice de calitate lângă casă: educație, sănătate, servicii sociale

Vreau condiții bune pentru copiii noștri, în școli, grădinițe, creșe! Sunt extrem de importante, astfel că, încă de la începutul mandatului, m-am concentrat pe reabilitarea și consolidarea clădirilor în care învață copiii, dar și pe construirea de la zero a noi unități de învățământ. Sunt clădiri „verzi”, eficiente energetic, cu panouri solare și fotovoltaice, luminoase, cu finisaje și dotări de calitate.

În cea mai mare parte, lucrările sunt făcute cu fonduri nerambursabile (europene și naționale). Tot cu fonduri externe nerambursabile (proiect PNRR) vom dota, anul acesta, toate unitățile de învățământ din Sectorul 6 cu mobilier nou, echipamente digitale, materiale didactice și sportive.

Pe lângă Educație, Sănătatea este un domeniu în care vin cu vești bune. Un proiect extrem de important pentru Sectorul 6, la care țin mult, a prins contur.

Iar în ceea ce privește serviciile sociale, am construit o bancă de alimente și o cantină socială care în curând vor fi date în folosință, am dezvoltat programe pentru copii și seniori, am finalizat 246 de locuințe sociale care vor găzdui persoane din categorii defavorizate. Iar altele urmează!