1.5. Mari proiecte de investiții – PARCURI

Timp liber de calitate aproape de casă. Asta mi-am dorit încă de la început pentru Sectorul 6. Să nu mai fim nevoiți să mergem în Herăstrău sau în Centrul Vechi pentru o gură de aer cu prietenii și familia, ci să avem aici, la noi, toate atracțiile. Ba chiar să devenim reper în București. Așadar, am demarat proiecte mari, care în prezent sunt în derulare.


1.5.1. Parcul Lacul Morii – construit de la zero, ÎN DERULARE

Digul a fost gata în 2022

Am promis încă din programul trecut că voi civiliza zona extinsă a Lacului Morii. Partea adiacentă lacului, precum și insula au fost igienizate, iar digul a fost reabilitat și transformat într-o promenadă de succes, dată în folosință la 1 iunie 2022. Are o lungime de 2,2 kilometri și o suprafață totală de promenadă de peste 10.000 mp. Are cea mai lungă pistă de alergare profesionistă din România, certificată de World Athletics, realizată din tartan de cauciuc - un material moale, menit să protejeze articulațiile sportivilor. Are scări cu acces pentru persoanele cu dizabilități, bănci de mai multe tipuri, sistem de supraveghere video.

Partea nordică a Lacului Morii – în lucru

Am luat în administrarea Primăriei Sectorului 6 terenul aferent digului, am realizat un concurs internațional de soluții pentru a transforma întreaga zonă într-un mare și frumos parc. Va fi un parc liniar, cu o suprafață de 16,6 hectare, care pornește din zona barajului Ciurel și a Parcului Crângași, continuă spre zona de nord, include insula și ajunge până la Chiajna.

Va fi o oază de verdeață cu pontoane plutitoare, pădure urbană, zone cu vegetație structurată pe 4 paliere de înălțime, facilități sportive, zone de recreere, spații moderne pentru evenimente culturale, chiar și sporturi nautice pe luciul apei.

Dar vom avea grijă și de flora și fauna din zonă. Accentul se pune pe biodiversitate şi pe a crea zone care să permită integrarea speciilor din zona lacului. Vor fi făcute rampe pentru amfibieni, insule cu zone de cuibărire pentru păsări și o vegetație variată. Pe lângă toate acestea, vor exista şi locuri de joacă, cu mobilier cât mai natural, din lemn, adecvat tuturor grupelor de vârstă, dar şi terenuri de sport, în zonele mai largi, acolo unde spaţiul permite.

CE AM FĂCUT: Studiul de fezabilitate este gata pentru întreaga suprafață, proiectarea este realizată și am scos deja lucrările la licitație.

CE URMEAZĂ: Se va lucra pe 17 tronsoane, în trei etape. În toamna lui 2024 ne apucăm de reabilitarea insulei. Fiind vorba despre un proiect complex, Parcul Lacul Morii va fi gata undeva prin vara sau toamna anului 2025.

Partea sudică a Lacului Morii – în lucru

O altă zonă abandonată, pe care am igienizat-o de câteva ori, va fi transformată de ADPDU Sector 6 într-o superbă promenadă. Se va întinde pe 1,3 km și, din loc în loc, va avea zone de recreere și de odihnă, locuri de joacă, mese de șah, rastele și o stație de reparat biciclete, iluminat public, dar și amenajări peisagistice.

CE AM FĂCUT: Am realizat proiectarea, am obținut avizele, inclusiv de la Apele Române, și am scos deja lucrările la licitație.

CE URMEAZĂ: Lucrările încep în luna iunie 2024, iar ADPDU Sector 6 le va finaliza în aproximativ trei luni.


1.5.2. Parcul Liniei – construit de la zero, ÎN DERULARE

Cel mai lung parc liniar din România, după modelul parcurilor liniare de la Paris și New York, se amenajează în Sectorul 6, între Lujerului – Valea Cascadelor – Bd. Doina Cornea.

CE AM FĂCUT: Prima fază, cu o suprafață de 4,5 hectare și o lungime de aproximativ 630 de metri, a fost dată în folosință la 1 iunie 2023. Faza a doua, de 2,5 hectare și 580 de metri liniari o inaugurăm pe 1 mai 2024. Cele două tronsoane aduc sectorului nostru nu mai puțin de șapte hectare de parc.

Parcul Liniei este primul parc al cartierului Militari. Va avea, în total, 4,2 km lungime și o suprafață de 15 hectare. Primele șapte hectare sunt gata. Are locuri de joacă pentru toate categoriile de vârstă, inclusiv leagăne pentru „mama și copilul”, terenuri de sport, skatepark, pumptrack, pistă de biciclete, suprafețe de decking, zone de fitness și de hamace, cișmele, bănci de mai multe tipuri, foișoare smart.

S-au plantat și se vor planta flori, gazon, mii de arbuști, copaci, unii impresionanți ca dimensiune. Spre exemplu, am platat deja copaci cu circumferința cuprinsă între 70 și 90 cm. Cel mai mare este un platan cu circumferința de 90 cm, singurul din România transplantat, la asemenea mărime, pe domeniul public.

Inițial, zona era una plină de bălării, moloz și gunoaie. Lucrările au început în primăvara anului 2022, cu igienizarea terenului.

CE URMEAZĂ: Faza trei a parcului, cea mai vastă (de opt hectare), va fi începută anul acesta. Deja am scos la licitație lucrările.


1.5.3. Parcul Crângași e în reabilitare

După ce în vara anului trecut i-au fost reabilitate locurile de joacă, în toamnă am început reabilitarea Parcului Crângași. Se refac aleile, se regenerează spațiul verde, se pune gazon, se montează sistem de irigații, a fost schimbat tot iluminatul și se schimbă mobilierul urban.

Se lucrează etapizat, pe trei tronsoane, astfel încât să nu afectăm plimbările vizitatorilor.

Primul tronson  (zona Lacului Morii – Șos. Virtuții) a fost gata.

În prezent, se lucrează la al doilea tronson (prima parte de parc dinspre Metroul Crângași, de-a lungul Șos. Virtuții), care va fi gata în vara acestui an. Imediat după, ne apucăm de partea a treia și ultima.

Scenă nouă în Parcul Crângași

Vechea scenă din Parcul Crângași a fost dezafectată, iar în locul ei se va amenaja un spațiu de evenimente modern, ce conține: o scenă nouă de 161 mp, gradene, băncuțe, jardiere, spațiu de socializare și un teren de sport de 25x15 metri.


1.5.4. Parcul Grozăvești

Cu toate că am fost dat în judecată în nume personal și că am primit amenzi mari de la Inspectoratul de Stat pentru Construcții, nu am emis certificatul de urbanism care ar duce la dispariția a aproximativ jumătate din parc. Mai mult decât atât, îl măresc și îl amenajez.

Pe o bucată de 1,2 hectare din Parcul Grozăvești, SRI anunțase, încă de acum 20 de ani, că vrea să construiască un spital. Între timp a renunțat la idee și a schimbat locația. Astfel că, la finalul anului 2023, după multă muncă de convingere dusă pe lângă SRI, Guvern și Consiliul General al Municipiului București, am reușit să preiau terenul din Parcul Grozăvești și să-l trec în administrarea Sectorului 6.

Îl vom alipi la bucata de două hectare deținută deja de Primăria Sectorului 6 și vom amenaja acolo un parc de 3,2 hectare, la standardele cu care v-am obișnuit deja.


1.5.5. Parcul Serelor Militare

Cetățenii Sectorului 6 care locuiesc în zona Prelungirea Ghencea și-au dorit de multă vreme să aibă un parc aproape de casă. Există un teren de peste 70 de hectare, pe Prelungirea Ghencea nr. 238, ce aparține Agenției Domeniilor Statului.

Locul a fost abandonat la începutul anilor 2000 și, puțin câte puțin, s-a acoperit cu vegetație spontană. Deja instanțele au împroprietărit acolo mai multe persoane.

Singura posibilitate prin care putem amenaja un parc pe acel teren (o parte din el) este să expropriem.

În primă fază, vrem să obținem două-trei hectare, urmând să extindem. Am comandat un Studiu de Fezabilitate pentru a realiza anul acesta exproprieri.


1.5.6. "Linie verde" de promenadă în zona Grozăvești – Grădina Botanică – Plevnei

CE AM FĂCUT

În primăvara lui 2022, după lungi discuții purtate cu reprezentanții Universității Politehnica București, am reușit să-i conving să deschidă campusul pentru toți cetățenii. Cu promisiunea că vom respecta programul, vom menține liniștea, ordinea și curățenia.

Accesul în Campusul Politehnicii se face din Splaiul Independenței 313 și din Bd. Iuliu Maniu 6.

Alături de viitorul Parc Grozăvești, de Grădina Botanică și de o altă zonă pe care vrem să o amenajăm, creăm o „salbă verde” de parcuri în Sectorul 6.

 

CE URMEAZĂ

Zona Parcul Grozăvești - Grădina Botanică - Plevnei are un potențial imens pentru realizarea unei „linii verzi” de promenadă, de petrecere a timpului liber și relaxare. Astfel ne-am propus să valorificăm această oportunitate prin crearea unui coridor verde care să unească Parcul Grozăvești, Grădina Botanică și zona verde a fostului Institut de Proiectare pentru Fabrici de Produse Chimice – IPROCHIM.

În plus, am identificat 5.000 mp de spațiu verde, pe care îi vom închiria de la compania de stat Electrocentrale SA și vom amenaja un loc de recreere în natură. Loc ce va fi integrat în această „linie verde”

Prin acest demers vom obține încă un hectar de spațiu verde și vom crea premisele unei integrări armonioase cu proiectele de regenerare și valorificare a Splaiului Dâmboviței.

 

Parcul Politehnicii